Clasată pe locul 133 WTA, Jaqueline Cristian a reușit surpriza în runda inaugurală a turneului de la Wimbledon și a eliminat-o pe italianca Lucia Bronzetti, situată în top 50 WTA.
Pe parcursul partidei, românca a fost încurajată în permanență de Horia Tecău: „Urcă la fileu odată ce dai lung / Folosește unghiurile de atac / Pune returul în teren și închide punctul”, au fost unele dintre indicațiile pe care le-a susprins reporterul special ProSport de la fața locului.
Reporter: Horia, cum ai gândit cu Jaqueline strategia potrivită împotriva Luciei Bronzetti, în condițiile în care italianca ține schimbul din spatele terenului chiar și pe iarbă, cea mai iute suprafață de joc din tenisul mondial?
Horia Tecău: O italiancă care a făcut finală săptămâna trecută, venită cu un ritm bun pe iarbă, dublat de încredere. E o jucătoare solidă, constantă, joacă mult plat dar destul de previzibil. Foarte multe lovituri plasate în cross, poți să anticipezi, să fii agresiv, pe mingile scurte. Cam ăsta era planul facut cu Jaq. De fiecare dată să joace diagonalele, să aștepte mingea scurtă și să atace în zonele libere ca să poate urca la fileu. În plus, era important să aibă procentaj pe primul serviciu. Jaqueline are un serviciu foarte bun. A izbutit să servească foarte bine, să se scoată din momente dificile cu serviciul, asta a ajutat-o, apoi să facă presiune pe a doua minge a italiencei la serviciu. Mă bucur pentru această victorie după un meci dificil. A fost un meci câștigat pe merit de Jaqueline.
Reporter: Au fost momente cheie în partidă?
Horia Tecău: Da, Jacqueline a început bine, 3-1, apoi și-a cedat serviciul destul de aiurea cu câteva greșeli neforțate, dar după a doua întrerupere a meciului cauzată de ploaie a revenit mai montată, mai hotărâtă cu ce avea de executat . A lovit exact, bine cât să ia primul set, asta a contat mult să concluzioneze acea oportunitate. Al doilea moment unde a creat diferența a fost când a recuperat de la 0-3 în setul secund. Din nou a pierdut cadența pe mâna ei ca să fie condusă după un joc mai pasiv din cauza căruia și-a pierdut serviciul. Vital pentru ea a fost că a revenit la ceea ce avea de făcut și de executat ca să aibă șansa serviciului pentru meci.
Reporter: Ai brevet ca specialist în iarbă aici la Wimbledon. Cum caracterizezi adaptabilitatea lui Jaqueline cu gazonul, ca joc, ca stil?
Horia Tecău: Iarba este o suprafață dificilă pe care serviciul contează enorm. Pe gazon poți câștiga puncte fără să faci lucruri senzaționale. Să dai cât mai multe mingi înapoi este dificil, mai ales dacă bate puțin și vântul. Jaqueline este avantajată de serviciul bun pe care-l posedă mai ales dacă jocă cu prima minge. Uneori acest fapt o face intangibilă. De asemenea serviciul îi oferă ocazia să urce la fileu pe mingile scurte ale adversarei la retur, execuții neregulate și puțin ajustate. Jaq are un voleu bun, cu condiția să nu forțeze o lovitură câștigătoare din execuția de venit la fileu. Pe retur a funcționat bine, a contrat inteligent. Multă atenție pe serviciu-retur și cât mai multă constanță ca procentaj al mingiilor puse în teren.
Reporter: Horia, suntem la Wimbledon. De fiecare dată când revii aici unde ți-ai trăit visul de copil, care este primul lucru pe care ești tentat să-l faci?
Horia Tecău: Să mă plimb, să fac rondul ăsta dimineața devreme când nu sunt deschise porțile arenei publicului. Să mă plimb printre terenuri și să îmi amintesc de meciurile pe care le-am jucat, de momentele trăite cu Robert (n.r. Lindstedt, suedezul alături de care a jucat primele lui trei finale la Wimbledon, toate pierdute), cu Juls (n.r. Jean Julien Rojer, olandezul cu care a făcut echipă pentru titlurile istorice de la Wimbledon și ATP Finals 2015), chiar și cu Florin (n.r. Mergea) de la juniori (n.r. Horia și Dodo Mergea au cucerit titlul juniorilor la Wimbledon). Am multe amintiri plăcute și este singurul turneu și primul de când m-am lăsat unde revin și mi se face dor de joc. Aici mereu am acest sentiment și, de fiecare dată, îmi spun: „Ehh, ce mi-ar fi plăcut să mai joc un Wimbledon”.
Reporter: Ai apucat să bați mingea la antrenamente?
Horia Tecău: Am jucat și cu Alex Coman. De altfel, cu Alex Coman am jucat cel mai mult pentru că îl pregătesc și pe el pentru turneul juniorilor. Iarba, calitativ vorbind, este ca un covor. E minunat! Mi-a fost dor.
Reporter: Te-ai întâlnit aici cu prietenii tăi, adversari sau colegi acum câțiva ani la Wimbledon?
Horia Tecău: Da, da, m-am întâlnit cu Juls (n.r. olandezul Jean Julien Rojer), Kevin (n.r. germanul Kravitz). Inclusiv cu colegii mei de la juniorat, dar și din circuit: Baghdatis, Sela, Melzer care acum este antrenor. Sunt foarte mulți care antrenează. Mulți dintre ei chiar pregătesc juniori. Este tare plăcut să ne revedem aici la Wimbledon, în contextul acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER